În timp ce întreaga atenție a lumii fotbalului e îndreptată spre Cupa Mondială din Rusia, Real Madrid continuă să se miște pe piața transferurilor și, după ce i-a plătit lui Santos 45 de milioane de euro pentru Rodrigo, Julen Lopetegui tocmai a reușit a doua mutare. Andrei Lunin (19 ani) a ajuns pe Santiago Bernabeu din Ucraina, de la Zoria Luhansk.
„Real Madrid s-a înțeles cu Zoria Luhansk pentru transferul lui Andriy Lunin, care va fi jucătorul nostru pentru următoarele 6 sezoane”, a anunțat clubul spaniol vineri seară, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial.
În vârstă de doar 19 ani, Lunin e văzut de mulți specialiști ai fotbalului din Estul Europei drept un viitor mare portar, iar Real Madrid s-a asigurat din timp că pune mâna pe tânărul goalkeeper. Conform Marca, Lunin a semnat un contract pe șase sezoane, iar prețul plătit de Florentino Perez e de 8,5 milioane de euro, cărora li se pot adăuga bonusuri în valoare patru milioane de euro, în funcție de modul în care Lunin se descurcă pe Santiago Bernabeu.
Crescut de Metalist Kharkov, Lunin a semnat cu Zorya anul trecut și a apucat deja să debuteze pentru naționala Ucrainei. La 19 ani, Andrei are deja 191 metri și a prins 36 de meciuri pentru Zoria, fiind cotat la 3,5 milioane de euro.
— Rk (@RkFutbol) June 19, 2018
Potrivit jurnaliștilor spanioli, venirea lui Lunin nu influențează negocierile pe care Real le poartă de mai mult timp cu Alisson Becker, portarul de la AS Roma pentru cara galacticii sunt gata să plătească aproximativ 70 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER